Între 06 și 09 octombrie 2026, Caravana „Cariere Meseriașe” a ajuns în județul Sălaj, deschizând noi orizonturi pentru peste 500 de elevi de clasa a VIII-a din șase școli.
Continuând experiența edițiilor anterioare, aducem mai aproape de elevi resurse de explorare a carierei, activități interactive de autocunoaștere, sesiuni de consiliere și povești inspiraționale ale unor profesioniști din domeniile tehnice. Fiecare activitate a fost concepută pentru a le oferi noi perspective asupra propriului potențial și asupra diversității traseelor educaționale și profesionale pe care le pot urma.
Începând din acest an, proiectul include și o activitate nouă – „Ateliere de visuri”, un spațiu în care elevii sunt încurajați să privească spre viitor cu imaginație, curaj și încredere. Prin exerciții interactive și reflecție ghidată, aceștia își dezvoltă competențele de management al carierei, învățând să își clarifice aspirațiile, să identifice resursele și oportunitățile de care au nevoie și să transforme visurile în obiective și planuri concrete de acțiune.
Timp de patru zile, am descoperit împreună că viitorul nu se rezumă la o singură alegere, ci se construiește pas cu pas, prin curiozitate, explorare și încredere în propriile resurse.
Ne-am bucurat să fim alături de elevii din:
ȘCOALA GIMNAZIALĂ LUCIAN BLAGA JIBOU
ȘCOALA GIMNAZIALĂ GHEORGHE LAZĂR
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CORNELIU COPOSU
ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU
ȘCOALA GIMNAZIALĂ POROLISSUM
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SIMION BĂRNUȚIU
Proiectul "Cariere Meseriașe" e inițiat și finanțat de TenarisSilcotub, implementat în județul Sălaj de Asociația IEDS și CAREER CLUB, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și CJRAE Sălaj.
Proiectul “Cariere Meseriașe” se adresează elevilor de clasa a VIII a, pe care îşi propune să îi ajute în orientarea către o carieră tehnică prin organizarea de evenimente, oferirea de informaţii structurate, acces la resurse şi la servicii de consiliere în carieră.




























